Winter Fun 2022

Winter Fun 2022

Winter Fun este un proiect marca Bucurie în Mișcare, destinat deopotrivă practicanților de sporturi de iarnă – ski și snowboard, dar și celor care ajung în stațiuni de ski ca vizitatori. Spațiul Winter Fun a fost amplasat în fiecare stațiune în apropiere de baza pârtiei și a oferit diverse activități, pentru toate vârstele: mini traseu de snowboard pentru copii între 3-5 ani, spațiu cu jocuri diverse pentru adolescenți și tineri – bimathlon, pingpong fun, ski de grup și multe altele, concursuri highest ollie pentru snowboarderi experimentați. Pe pârtii au fost amenajate trasee speciale pentru competiții, la care au luat parte peste 500 de schiori de toate vârstele, iar pârtia de sănii a fost locul unor concursuri amuzante pentru familii. Evenimentele au fost susținute de Kaufland România și au fost organizate cu sprijinul Salvamont și a școlilor locale de ski și snowboard din fiecare stațiune.

Împreună cu partenerii de la Asociația 11even ne-am propus să creăm cât mai multe oportunități de petrecere a timpului în aer liber, cu activități distractive și oameni dragi alături. Să construim o comunitate a celor care aleg să se bucure de viață. De aceea facem parte din povestea Bucurie în Mișcare fie la munte, la mare sau în mijlocul orașului. Pentru noi, la Kaufland România, promovarea unui stil de viață sănătos este o prioritate și vom fi mereu implicați în proiecte care încurajează mișcarea. Implicarea face diferența!”, a declarat Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland România.
În 2022 am fost în:
12-13 februarie, Stațiunea Straja
26-27 februarie, Rarău Câmpulung Moldovenesc
5-6 martie, Pârtia Olimpică Borșa
12-13 martie, SuperSki Cavnic
19-20 martie, Domeniul Schiabil Șureanu
26-27 martie, Stațiunea Predeal
Ne revedem în 2023!
11even
11even